IMPORTANȚA PENTRU CONSERVARE: Situl este caracterizat printr-o eterogenitate mare a habitatelor (fânețe, pășuni, tufărișuri, terenuri arabile extensive, păduri de foioase, lacuri de acumulare, heleșteie), care adăpostesc o avifaună bogată atât ca număr de specii cât și ca dimensiuni populaționale. De remarcat este faptul că în acest sit se găsește o treime din habitatul de dune de nisip din țară. Situl a fost desemnat în scopul conservării a 26 de specii de păsări de interes comunitar între care se găsesc atât specii de habitate forestiere, cât și specii de habitate deschise și zone umede.

IMPORTANȚA PENTRU CONSERVARE: Situl adăpostește trei specii de interes conservativ la nivel internațional (șoimul dunărean, dumbrăveanca și vânturelul de seară), șase specii amenințate la nivelul Uniunii Europene (eretele de stuf, eretele sur, stârcul roșu, buhaiul de baltă, pasărea ogorului și barză albă), precum și aglomerări mari de câteva zeci de mii de păsări acvatice migratoare din 27 de specii în perioadele de pasaj. Ca particularități avifaunistice, acest sit adăpostește singura populație semnificativă numeric de pasărea ogorului din Câmpia de Vest și cea mai mare populație cuibăritoare de barză din țară, ale cărei cuiburi sunt cantonate în localitatea Andrid, cunoscut ca „Sat european al berzei”.

ACCES: Printre enclavele sitului trece tronsonul aflat între localitățile Carei și Secuieni al arterei rutiere DN19 (E671). Din acest drum se pot urma mai multe căi rutiere spre localități din interiorul sitului sau limitrofe acestuia: DN1F până la Urziceni, DJ196B până la Foieni, Ciumești și Sanislău, DJ196C până la Resighea, Scărișoara Nouă și Horea, DJ190B până la Șimian, Voivozi și Șilindru, DJ190C până la Otomani și Sălacea, cu continuare pe DJ195C prin Piru Nou, Sudurău și Hotoan sau DJ108M până la Tiream, Vezendiu, Portița, Dindești, Andrid și Chereușa. Accesul în sit se poate realiza și pe calea ferată pe ruta Oradea–Săcuieni–Valea lui Mihai–Carei–Satu Mare.

SITUL, AFLAT ÎN CÂMPIA NIRULUI ȘI VALEA IERULUI, reprezintă rămășițele întinselor zone umede din această parte a țării. Solul aluvionar nisipos-argilos rămas în albiile secate în timpul ultimei ere postglaciare a fost supus eroziunii sub acțiunea vântului, formându-se dune de nisip fixe sau mobile. Acestea reprezintă o treime din suprafața ocupată de acest tip de biotop la nivel național, fiind un habitat emblematic pentru sit. El adăpostește singura populație semnifi cativă numeric de pasărea ogorului din vestul României, specie amenințată în spațiul comunitar. Pajiștile se întind pe 22% din suprafața sitului, fiind prezente pe terenurile de interdune și în lungul cursurilor de apă. Speciile de floră caracteristice sunt iarba câmpului și păiușul, care domină în majoritatea pajiștilor, pe alocuri existând și zone mai umede în care crește coada vulpii.

Dumbrăveanca și vânturelul de seară sunt două specii de interes conservativ global care pot fi întâlnite în aceste pajiști hrănindu-se în special cu lăcuste, gândaci și fl uturi, dar și cu șopârle, șerpi și broaște de talie mică. Vânturelul de seară își completează dieta cu șoareci sau chițcani și cuibărește în pâlcurile de copaci de pe aceste pășuni, reprezentate în special de plantații de salcâmi. Tot în aceste pajiști cuibăresc pe sol și alte două specii de interes comunitar pentru conservare, cristelul de câmp (30-50 de perechi) și fâsa de câmp (până la 200 de perechi).

Oferta bogată de mamifere mici și mijlocii a pajiștilor și a culturilor agricole, care este formată din peste 15 specii de rozătoare la care se adaugă multe specii de păsări și/sau insecte, determină ca aceste terenuri să fie intens vizitate de mai multe specii de răpitoare diurne de interes conservativ care au efective cuibăritoare în sit: viesparul, gaia neagră, eretele de stuf, eretele sur, acvila țipătoare mică, acvila mică, la acestea adăugându-se șoimul rândunelelor, șorecarul comun, vânturelul roșu, uliu păsărar și uliul porumbar. Șoimul dunărean este observat cu regularitate aici, fi ind posibil ca în viitor să devină o specie care se reproduce în aceste teritorii. De remarcat este numărul mare de ereți suri care cuibăresc în sit (4-6 perechi), dar și acela al viesparilor (5-7 perechi).

REȚEAUA HIDROGRAFICĂ formată din câteva pâraie este centrifugă și inconsecventă, principalul curs de apă fiind Ierul, și el având un debit modest. Pe teritoriul sitului există și câteva lacuri și bălți mici la Șimian, Resighea, Urziceni, Foieni, Sanislău și Scărișoara Nouă. Mlaștinile cele mai întinse se găsesc la Sanislău, Ciumești, Urziceni, Foieni, Scărișoara Nouă și Curtuișeni.

VEGETAȚIA: Asociațiile vegetale natante cele mai caracteristice acestor zone sunt cele formate din lintiță, foarfeca bălții, iarba broaștelor, nufăr alb sau galben, plutică și castana de apă, iar vegetația palustră este edificată în principal de trestie, papură, rogoz și mană de apă.

FAUNA: Zonele umede cuprinse în sit găzduiesc efective importante de stârc pitic, buhai de baltă, stârc roșu, egretă mică, stârc de noapte, piciorong și rață roșie, toate fiind specii de interes comunitar care cuibăresc în sit. Alături de acestea mai cuibăresc în număr mare pe bălți sau în mlaștini următoarele specii: corcodelul mare, lișița, lebăda de vară, corcodelul mic, rața mare, rața pestriță, rața cârâitoare, fluierarul cu picioare roșii, pescărușul râzător, lăcarul mare etc. În perioadele de pasaj din primăvară și toamnă zona este tranzitată de efective importante numeric de păsări acvatice.

Între acestea se remarcă prin foarte multe exemplare următoarele specii de rațe și gâște: rața mare, rața mică, rața cârâitoare, rața cu cap castaniu, rața fluierătoare, rața lingurar, rața moțată, rața sulițar, rața pestriță, călifarul alb, gâsca de vară și gârlița mare. Impresionează totodată și numărul de exemplare de corcodel mare, ferestraș mare, pescăruș argintiu, pescăruș sur și pescăruș râzător, stolurile acestuia din urmă totalizând și 10000 de exemplare. În drumurile lor, poposesc pe habitatele cu apă mică din sit și păsările de țărm, dintre care se remarcă specia mai rară de culic mic (50-150 de exemplare) și dominanța numerică a fluierarului negru (până la 600 de exemplare).

CONDIȚIILE CLIMATICE ale zonei au creat condiții favorabile pentru instalarea vegetației lemnoase. Ecosistemele forestiere naturale ajunse la maturitate sunt dominate de stejarul pedunculat alături de care sunt prezenți teiul și jugastrul. Pe alocuri, în terenurile joase, s-au păstrat stejăreto-ulmete de luncă în care mai există sporadic și arbori seculari. Vegetația arbustivă este edificată în special de sălcii și răchite, existând și pâlcuri de arinișuri care sunt dispuse fragmentar, de-a lungul luncilor. Între Foieni și cătunul Viișoara există un pâlc de pădure edificat de tei argintiu.

Vegetația de tufărișuri dominată de porumbar și păducel este prezentă de regulă la marginea pădurilor. Toate aceste habitate forestiere ocupă un sfert din suprafața sitului și sunt locul de cuibărit al răpitoarelor diurne, alături de care apar și ale specii de interes comunitar așa cum sunt cele patru specii de ciocănitori care au populații rezidente în sit (ghionoaia sură, ciocănitoarea neagră, cea de stejar și cea de grădină). Caprimulgul impresionează prin numărul mare de perechi cuibăritoare (până la 80 de perechi), la fel ca și sfrânciocul roșiatic (cu 1200-1400 de perechi) și cel cu frunte neagră (120-150 de perechi).