ACCESUL ÎN SIT se poate face pe DJ108M (Carei–Chereușa, care trece pe marginea nord-vestică a sitului prin localitățile Tiream, Vezendiu, Portița, Irina, Dindești, Andrid, iar între Andrid și Chereușa traversează situl), DN1F (Carei–Tășnad), DJ195C (Moftinu Mic–Pir, care trece prin localitățile Căuaș, Hotoan, Sudurău, Piru Nou, Pir), DN19 (E671, care trece prin sit între Valea lui Mihai și Tarcea). La Săcuieni se intersectează DN19 (E671) Satu Mare–Oradea și DN19D Nușfalău–Săcuieni. Localitățile Ciocaia, Șilindru, Galoșpetreu, Vășad și Cheșereu se leagă de DN19 prin drumuri locale, iar Andrid prin DJ169C. Accesul pe calea ferată se face prin stațiile Tiream, Secuieni și Valea lui Mihai.
SITUL asigură, pe o suprafață de 21.283 ha, conservarea unor habitate vulnerabile, periclitate de intensificarea agriculturii, schimbarea habitatului semi-natural, desecarea zonelor umede, înmulțirea necontrolată a speciilor invazive, defrișări și management forestier neadecvat. În prezent, vechile habitate caracteristice văii Ierului cu floră și faună specifice se mai întâlnesc doar insular. Valea Ierului cuprinde o parte din rămășițele întinselor zone umede din această zonă a țării. Este caracterizată printr-o varietate a habitatelor semi-naturale, fânețe, pășuni, tufărișuri, terenuri arabile cultivate extensiv, păduri de foioase, lacuri de acumulare, heleșteie și zone mlăștinoase. Zona a fost propusă ca sit pentru conservarea a șase habitate de interes comunitar, dintre care trei sunt prioritare și a 19 specii de interes comunitar.
GEOMORFOLOGIE: Valea Ierului are aspectul unui culoar mai coborât între câmpia înaltă a Marghitei la est și Câmpia Careiului la vest. Începând din mezozoic, marea Panonică a acoperit acest teritoriu, iar din pliocen s-a retras treptat, acesta primind caracter de lac.Concomitent, s-a fragmentat și compartimentat în falii și fundul depresiunii Panonice. Câmpia Ierului s-a format în locul unui străvechi șanț tectonic care până la începutul holocenului era albia de scurgere a întregului sistem hidrografic al Tisei superioare.
GEOMORFOLOGIE: În continuare, Valea Ierului s-a ridicat treptat, rămânând suspendată față de nivelul Câmpiei Someșene, care, în contrabalans, se scufunda. Ca urmare, Valea Ierului a fost părăsită pe rând de Tisa, Someș și Crasna, care au luat alte direcții de scurgere. Înlocuirea curgerii normale printr-un proces de împotmolire a dat naștere, în albia părăsită a râurilor amintite, unor imense terenuri mlăștinoase, complexuri de meandre și bălți alimentate de viiturile Crasnei (până la canalizarea râului), iar albia de bifurcație a fost ocupată de un râu modest, Ierul.
SOLURI: Datorită condițiilor de formare există o diversitate apreciabilă de tipuri de sol. În văile propriu-zise, solurile s-au format în condiții de exces de umiditate, sub un covor vegetal adecvat. Materialul de bază al solurilor este constituit din argile, luturi și nisipuri. Pe terasele Ierului și ale afluenților săi, substratul solurilor îl constituie argilele roșcate și galbene, respectiv loessul (loess nisipos și nisip loessoid). În Valea Ierului apar următoarele tipuri de soluri: molisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri, soluri hidromorfe, soluri halomorfe și soluri neevoluate. Conținutul lor în humus este mare.
HIDROLOGIE: Depresiunea Panonică în care este localizat situl, prin situația sa de bazin tectonic colmatat, constituie un mare rezervor de apă subterană, spre care gravitează toate pânzele zonei sale de bordură. În urma asanărilor din ultima vreme există tendința de coborâre a nivelului pânzei freatice. Ierul, deși are un debit modest, este apa curgătoare principală ce drenează acest teritoriu. El are mai multe izvoare în dealurile Tășnadului.
HIDROLOGIE: Ajungând în regiunea de câmpie, ocupă o vale largă, în care, înainte de asanare, a creat imense terenuri mlăștinoase. În valea Ierului există o serie de meandre părăsite. Înaintea asanării, pârâul Ier a fost caracterizat de localnici astfel: „nu este nici râu, nici canal, nici mlaștină, dar conține elemente din fiecare”. În prezent, valea este străbătută de un întreg sistem de canale de drenaj, executate cu ocazia lucrărilor de hidroameliorare.
CLIMĂ: Teritoriul are o climă temperat-continentală moderată, caracterizată prin ierni mai lungi și veri mai răcoroase ca în partea centrală și sudică a Câmpiei de Vest. În această zonă nu se înregistrează perioade de uscăciuni excesive și nici geruri aspre și persistente. Precipitațiile medii sunt de 576–634 mm. Primăvara și vara sunt mai frecvente vânturile vestice, însoțite de obicei de ploi, iar toamna și iarna bat vânturile estice și nord-estice. Vânturile foarte puternice sunt rare.
VEGETAȚIA: O caracteristică a fl orei Câmpiei Ierului o constituie fragmentarea arealului multor specii, răspândirea majorității acestora devenind în prezent insulară. Astfel, plante care odinioară erau frecvente apar în stațiuni restrânse și într-un număr mic de exemplare. Majoritatea asociațiilor acvatice apar pe suprafețe mici și pe alocuri sub formă fragmentată. În general apele mai adânci sunt rar întâlnite, iar în urma colmatării acestora vegetația de baltă este succedată de vegetație de mlaștină. Caracterul mlăștinos de odinioară se reflectă prin prezența trestiișurilor, păpurișurilor, precum și a rogozurilor înalte.
VEGETAȚIA: Pășunile populează terenurile joase, umede și temporar inundate. Speciile cele mai reprezentative sunt iarba câmpului, coada vulpii, păiușul. În Valea Ierului se concentrează majoritatea sărăturilor din nord-vestul României. În aceste zone apar cu regularitate specii de sărătură de origine panonică, respectiv ponto-panonică ca iarba de sărătură, albăstrica, boghița, coada-șarpelui, loboda camforată. Vegetația lemnoasă este reprezentată de zăvoaie de sălcii, stejăreto-ulmete de luncă, gorunete din zona colinară marginală, tufărișuri, respectiv plantații. Dintre pădurile de luncă se remarcă Stejăretul de la Hotoan.
FAUNA: În Valea Ierului au fost identificate peste 1500 de specii de animale, dintre care 328 de specii de vertebrate. Insectele reprezintă grupul cel mai numeros de animale din Valea Ierului (1001 specii). În sit trăiesc 11 specii de amfi bieni, dintre care patru sunt de interes conservativ european (buhaiul de baltă cu burta roșie, buhaiul de baltă cu burta galbenă, tritonul cu creastă și tritonul cu creastă dobrogean). Populațiile lor sunt în general numeroase. Cele cinci specii de reptile identifi cate au populații modeste în zonă. Mai bine reprezentată este țestoasa de apă, întâlnită aproape în toate lacurile și bălțile mai importante.
FAUNA: Dintre mamifere întâlnim liliacul mare cu potcoavă, liliacul mic cu potcoavă, liliacul urecheat gri, liliacul urecheat roșcat, pipistrelul mic, liliacul mare de amurg, liliacul comun, liliacul comun mic, liliacul bicolor, liliacul cu aripi late, popândăul, șobolanul de apă, pârșul de alun, pârșul mare, hârciogul, orbetele mic, vidra, pisica sălbatică. În sit există o mare diversitate de specii de păsări, multe dintre ele de interes conservativ european, dintre care putem aminti stârc, barza albă, eretele de stuf, crestețul pestriț, crestețul de câmp, acvila țipătoare mică, buhaiul de baltă, pasărea ogorului, acvila mică, gaia roșie, dumbrăveanca, caprimulgul.
ZONE PROTEJATE INCLUSE: Complexul hidrografic Valea Rece este o arie protejată de interes național, situată în partea nordică a județului Bihor, aproape de limita cu județul Satu Mare, pe teritoriul comunei Sălacea, spre nord-est de centrul localității. Rezervația reprezintă o zonă naturală (mlaștini) aflată în câmpia văii Ierului, ce adăpostește o gamă floristică bogată în vegetație lacustră și asigură condiții de adăpost și hrană mai multor specii faunistice (mamifere, păsări, pești, batracieni) caracteristice zonelor umede.
ASPECTE SOCIO-ECONOMICE ȘI CULTURALE: Cei 47.104 de locuitori din așezările din zona sitului sunt angrenați în principal în agricultură, creșterea animalelor, viticultură, vinificație, industrie ușoară, prelucrarea metalelor și comerț. Sistemul de încălzire din locuințe este individual cu lemne. Localitățile nu dispun de sisteme de alimentare cu apă și de canalizare centralizate.
ASPECTE SOCIO-ECONOMICE ȘI CULTURALE: În localitățile din vecinătatea sitului întâlnim biserici și monumente din secolele XIV-XIX, dintre care menționăm Palatul Studenberg din Săcuieni, Șirurile de Pivnițe din Tarcea, iar în localitatea Pir conacul Eördögh și Biserica Reformată, monument în stil gotic din 1440, cu cripta familiei Ibrányi. În zonă se desfășoară numeroase festivaluri, concursuri de vinuri nobile și sărbători populare: Balul Strugurilor, Toamna pe Valea Ierului (primul week-end din luna septembrie), Festivalul Vinului, Festivalul Berzelor (august) etc.
