Complexul hidrografic Valea Rece

Tipul de rezervație: botanică-faunistică.

Suprafața: 2 ha.

Altitudinea: 107 m.

Categoria de arie naturală protejată: arie naturală protejată de interes național — rezervație naturală — categoria IV IUCN, anume arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în special pentru conservare prin intervenții de gospodărire.

Încadrarea administrativ-teritorială: pe teritoriul comunei Sanislău (47°27'58.11" lat. N, 22°19'17.80" long. E), în partea nordică a județului Bihor, la 67 km de Oradea și 75 km de Satu Mare.

Localizarea geografică

Complexul Hidrografic Valea Rece este situat în Câmpia Ierului, pe malul stâng al râului Ier, la cca 1 km spre sud-est. Cuprinde terenuri joase, mlăștinoase.

Căile de acces:

Dinspre Oradea: Șoseaua națională Satu Mare – Oradea (DN19), până la Otomani, iar de aici tot înainte pe drumul județean asfaltat până la Sanislău (DJ191F și DJ190C); rezervația se găsește la marginea de est a localității.

Dinspre Satu Mare: Șoseaua națională Satu Mare – Oradea (DN19), continuată, începând de la centura orașului Carei, cu DJ108 (pe tronsonul Carei – Piru Nou) și DJ 195C (Piru Nou – Sălacea). Din centrul comunei se face dreapta (est) spre rezervație.

Scopul ocrotirii

Stațiunea a fost inclusă încă din 1981 pe lista rezervațiilor naturale, însă, de atunci și până astăzi a suferit modificări importante în privința configurației. Rezervația reprezintă o zonă naturală de mlaștini aflate în câmpia Ierului și adăpostește o gamă floristică bogată în vegetație lacustră, asigurând condiții de adăpost și hrană mai multor specii de faună (mamifere, păsări, pești, batracieni). Multe dintre elementele floristice și faunistice au devenit azi rare, ca urmare a amplelor lucrări de drenări și asanări. În prezent, zona face parte din rețeaua ecologică Natura 2000, fiind inclusă în situl de importanță comunitară ROSCI0021 Câmpia Ierului, respectiv în aria de protecție specială avifaunistică ROSPA0016 Câmpia Nirului-Valea Ierului.

Condițiile staționale În trecut situl era inundat parțial de apele Ierului, însă în anii de după asanarea zonei aici ajunge o cantitate tot mai redusă de apă. Se află la circa 107 m altitudine, iar suprafața sa are mici denivelări. În afara rogozurilor dominante (Carex paniculata) pe latura de sud, pe o suprafață restrânsă, dar compactă s-a dezvoltat o pădurice cu specii de salcie și plop alb. Aici se întâlnesc lăcoviști tipice mlăștinoase, precum și lăcoviști tipice cambice.

Fauna

În aria acestei mlaștini se întâlnesc specii protejate de animale ca: tritonul comun (Triturus vulgaris), brotăcelul (Hyla arborea), broasca de mlaștină (Rana arvalis) — amfibieni; gușterul (Lacerta viridis), șarpele de casă (Natrix natrix) — reptile; stârcul cenușiu (Ardea cinerea), stârcul pitic (Ixobrychus minutus), barza albă (Ciconia ciconia), rața mare (Anas platyrhynchos), rața mică (Anas creca), eretele de stuf (Circus aeruginosus), cristelul de câmp (Crex crex), ploierul auriu (Caradrius apricaria), nagâțul (Vanellus vanellus), fluierarul cu picioare roșii (Tringa totanus), lișița (Fulica atra), cucul (Cuculus canorus), pițigoiul albastru (Parus caeruleus), muscarul sur (Muscicapa striata), greușelul de stuf (Locustella luscinoides), lăcarul mare (Acrocephalus palustris), lăcarul de stuf (Acrocephalus scirpaceus), silvii (Sylvia nisoria, Sylvia communis), codroșul de pădure (Phoernicus phoernicus), privighetoarea de zăvoi (Luscinia luscinia), graurul (Sturnus vulgaris), presura galbenă (,i>Emberiza citrinella), cinteza (Fringilla coelebs) — păsări.

Uneori, poposesc aici specii rare de păsări, mai ales în perioada pasajului, ca egretele (Egretta garzetta, Ardea alba), lebăda de vară (Cygnus olor), rața lingurar (Anas clypeata), piciorongul (Himantopus himantopus) etc. Acestea preferă însă, adeseori, bălțile (destul de întinse primăvara) din apropiere, din marginea de nord a satului, legate printr-un canal de râul Ier. Locul este ușor de recunoscut, fiind dominat de silueta unui vechi pod de piatră cu arcade.

Mamiferele lipsesc aproape în totalitate din zonă, cu excepția popândăului (Citellus citellus) care populează în efective mari pășunea dintre rezervație și sat și a hârciogului (Cricetus cricetus). Factorii de periclitare.

Lucrările de asanare ale văii Ierului din anii 1970 au avut repercusiuni serioase asupra sepciilor arhaice ale acestor zone umede. Consecințele lipsei de apă se pot lesne observa mai ales la sfârșitul verii, când apele stațiunii de aici seacă aproape complet. De asemenea, pășunatul, mai ales cu oile, în efective mari, exercită o presiune puternică. De asemenea, aria este traversată de mai multe drumuri de căruță, adevărate culoare de pătrundere pentru plantele ruderale.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Pentru informații detaliate despre celelalte programe co-finanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro.