Pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice

Habitatul este foarte cuprinzător, cu numeroase tipuri de comunități vegetale de sărătură continentală din Bazinul Panonic (Câmpia de Vest) și Transilvania. Solurile sărăturate pe care se dezvoltă sunt de tipul solonețurilor și solonceacurilor, apărute din cauza climatului mai secetos în microdepresiuni și lunci din Panonia, respectiv deasupra masivelor de sare din Transilvania, unde climatul mai umed nu ar fi permis altfel apariția sărăturilor cu geneză climatică. Din păcate, majoritatea suprafețelor ocupate de acest tip de habitat au fost degradate puternic prin suprapășunat (fapt de înțeles având în vedere că pe lângă furaj de calitate se oferă oilor și bovinelor direct și sarea atât de necesară). Cel mai comun tip de pajiște stepică de sărătură panonică este cel de păiuș de sărătură și coada șoricelului colinară, larg răspândit în Câmpia de Vest, Transilvania și toate regiunile din sud-estul țării, menționate mai sus. Multe din aceste pajiști sunt puternic ruderalizate din cauza suprapășunatului. Pe locurile mai apătoase, alternând cu acestea și având aceeași răspândire largă, sunt pajiștile umede edificate de pipirigul lui Gerard și cele de mărțișor violet de sărătură, pelin de sărătură, iarbă de sare (Puccinellia sp.) și pătlagină galbenă maritimă. Pe soluri mai puțin sărăturate cu un regim optim al umidității se instalează pajiști de trifoi fragifer, piciorul cocoșului sardinian și gramineul dintele câinelui. Pajiștile cu orz geniculat sunt mai rare, răspândite în toate arealele amintite mai sus, mai puțin Transilvania. Pajiștile cu mărar medicinal, pelin de sărătură, firuță de sărătură și margaretă albastră cu frunze grase sunt rare și în continuă restrângere, deși prima specie edificatoare este descrisă în multe lucrări ca fiind frecventă în flora țării. Reprezentative pentru acest tip de habitat în Câmpia Ierului o constituie stațiunile sărăturoase din ce se întind la 2-3 km N-NE de localitatea Hotoan. Se numără printre cele mai complexe dintre stațiunile de pe valea Ierului, unde, pe o suprafață restrânsă, întâlnim formațiuni vegetale diferite. Sărăturile din această zonă se întind în apropierea canalului principal al Ierului, pe terenuri ușor denivelate, la o altitudine de circa 125 m. În timp ce la Căuaș acestea apar doar ca stațiuni ierboase, la Hotoan se extind și pe terenuri păduroase (rărite). Din flora acestui stejăret de luncă nu lipsesc speciile: Corydalis cava cu aspect de facies, Pulmonaria mollis, Arum orientale, Melampyrum biharense, Oenanthe banatica etc. Dintre tipurile de soluri, solonețurile tipice alternează cu cernoziomurile cambice gleizate, respectiv cu lăcoviștile tipice, pe alocuri salinizate. În aceste stațiuni sunt mult mai frecvente sărăturile de tip uscat. La Căuaș și Hotoan s-a dezvoltat o floră caracteristică terenurilor sărăturoase, cu numeroase specii remarcabile pentru regiunea de nord-vest a țării. În hotarul satului Hotoan există și un stejăriș rărit pe solonețuri, constituind un tip de vegetație caracteristică și rară.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Pentru informații detaliate despre celelalte programe co-finanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro.