Țipar
Misgurnus fossilis
Etimologia denumirii științifice
Numele de gen este grecescul misgurnus - „nu e rândunică de mare”, cu referire la posiblitatea de a confunda speciile genului cu unele ale familiei Triglidae (pești numiți „rândunici de mare”). Numele speciei vine din latinescul fossus - gaură, adâncitură, ce provine din verbul fodere - a săpa, însemnând „cel care sapă”, cu referire la comportamentul cunoscut al speciei.
Caracterizarea speciei
Este o specie dulcicolă de apă stătătoare sau lent curgătoare răspândită în toate bălțile până în zona colinară, mai rară în râurile de șes. În râuri se localizează în porțiunile mâloase și în brațele laterale. Preferă fundul mâlos și vegetația. Având posibilitatea respirației aeriene (intestinale) este foarte rezistentă la lipsa de oxigen din apă. În caz de secare a bălții rezistă mult timp în mâl, scufundându-se în mâl atât iarna, cât și vara în perioadele caniculare. Când este scos brusc din apă, emite un zgomot ca un cârâit. Este sensibil la schimbările de presiune atmosferică, înaintea furtunilor urcând la suprafața apei. Corpul este alungit și gros, de înălțime aproape uniformă, profilul dorsal și cel ventral fiind aproape orizontale. Solzii sunt mici, dar foarte evident îmbrăcați. Linia laterală este foarte greu vizibilă, în schimb sistemul lateral al capului este foarte evident. Istmul este complet acoperit de solzi spre deosebire de cap. Fața dorsală este de culoare cafeniu închis, presărată cu pete negricioase mărunte, această zonă cafenie fiind mărginită de o dungă longitudinală îngustă, aproape neagră, ce se întinde de la colțul superior al opecularului până la coadă. În partea posterioară dunga este întreruptă, constând din pete izolate. În jos de această dungă, corpul e galben-ruginiu presărat cu puncte cafenii, în lungul acestei zone deschise întinzându-se o a treia dungă negricioasă, îngustă și întreruptă. Capul este cafeniu deschis cu pete mici întunecate iar înotătoarele sunt fumurii cu pete întunecate. Dintre cele trei perechi de mustăți propriu-zise, perechea a treia este cea mai lungă. Nu întreprinde migrații propriu-zise, primăvara (în perioada de reproducere) fiind însă mult mai mobil decât în restul anului. Perioada reproducerii durează din martie până în iunie, femela depunând 100000-150000 de icre pe vegetația acvatică. Icrele sunt lipicioase, aderând la vegetație. Incubația durează 7-8 zile, la 15 °C, în momentul ecloziunii alevinul măsurând cinci milimetri. Hrana constă din detritus organic, vegetație acvatică, viermi, crustacee, larve de insecte, moluște. Este întâlnit în aproape toate bălțile, lacurile și iazurile, în porțiuni cu curgere lentă și în brațele laterale ale râurilor, până aproape de munte. Este prezent în bazinul Someșului Mic, în canalul colector al Crișurilor, în iazurile de la Sic, Suat, Geaca, Țaga, Bujor și Tăureni din Câmpia Transilvaniei, în Mureș, în pârâul Aranca, în bălțile din lungul Vedei și Teleormanului, în Argeș, în Dâmbovița, în bălțile și brațele moarte ale Siretului, din raionul Pașcani până la vărsare, în coturile liniștite ale Sucevei, din raionul Rădăuți până la vărsare, în Șomuz, de la Fălticeni până la vărsare. În bazinul Bistriței moldovenești este cunoscut în pârâul Moara Lupșei, apoi în pârâul Bahna și iazurile lui. În bazinul Buzăului este citat numai în balta Jirlău.
